Sandor Biro

"Nu există piesă perfectă, dar orice piesă se potrivește perfect fiecărui om în parte într-o anumită etapă a vieții sale."

Nu mă cunoști, nu ai auzit de mine… și e foarte bine așa. Totuși, aș vrea să cred că măcar o dată în viață ai dansat, ai zâmbit, ai plâns sau ai simțit emoții puternice în timp ce ascultai o piesă compusă de mine :)

... poate în timp ce te gândeai la cineva anume sau doar te-ai simțit în timp ce ascultai “CE ARE EA” cântată de Delia… poate te-ai liniștit, zâmbind într-una și fluierând “DOAR PE A TA” alături de Edward Sanda și Ioana Ignat? Și aș vrea să cred că ai admirat-o pe Cleopatra Stratan, cât de frumoasă s-a făcut și ce voce are în timp ce ascultai “TE LAS CU INIMA”… pentru ca apoi să te întrebi oare Nicole Cherry în câte bucăți avea inima în timp ce cânta “DANSEAZA AMANDOI”. "VINA MEA" este și faptul că Andra a fost prezentă pe buzele tuturor o perioadă bună de timp.


Muzica adevarată îți face piele de găină.
...este fraza care conturează poate cel mai bine viziunea mea asupra muzicii.


Cere feedback profesional
O dată la ceva timp întâlnesc tineri care visează la o carieră muzicală, considerând că au tot ce le este necesar pentru a fi “acolo”. Unii dintre ei au studiat canto timp de mulți ani.
Din pacate, uneori felul în care ne vedem noi nu este neaparat și felul în care suntem percepuți de public - iar ultimul și poate cel mai important cuvânt asupra felului în care “sunam” îl are nimeni altul decât producatorul muzical.

Daca îți dorești feedback pentru o piesa sau poate o părere despre felul cum cânți, sau poate ai o voce rară și o propunere concretă de colaborare, te rog să mă contactezi. Promit să-ți răspund cu cel mai sincer - și poate cel mai bun - feedback pe care-l poți primi gratuit de la un muzician profesionist :)


Înainte să mă contactezi:
Timpul este prețios, iar muzicienii măsoară valoarea timpului în piese.
Îți voi fi foarte recunoscator dacă mă vei contacta doar în cazul în care ești foarte sigur(ă) că ai de adaugat note importante “partiturii” mele.


Citesc fiecare mesaj, asadar fii, te rog, scurt si concis. Si inspirat ;)
shandree sandor biro compozitor